Utopie

Nu intelegi de ce ti-a luat atat de mult sa te intorci aici.
Defapt Acasa avea sens: nu ai nevoie de unghii care sa zgarie si sa rascoleasca trecutul. Dar acum totul e confuz: de ce nu ai venit, daca numai aici mai exista stropul tau de realitate?
Stai nemiscata in mijlocul aleii si nu vezi nici un ochi mirat, nici o buza arcuita ironic…ci doar o banca.
O banca goala, proaspat acoperita de zapada. O banca goala, dar pe care de atatea ori au stat doi…copii. O banca goala pentru ceialalti…dar atat de vie pentru tine…
Si nu indraznesti sa te asezi pe ea. O alegi pe cea opusa. Uiti ca sunt personae care te privesc si tu nu stai nici picior peste picior, nici cu spatele drept, nici cu ambele picioare inclinate si aranjate in acelasi sens, avand directia continua axei corpului si nici cu mainile frumos aranjate in poala sau peste poseta…
Mainile si-au pierdut aspectul fin si catifelat in momentul in care le-ai cufundat in zapada, disperata sa simti ceva rece, ceva real…disperata sa ajungi la lemn, sa il strangi tare ca sa nu incepi sa plangi.
Nu mai auzi decat doua voci stapanite, ce vorbesc incet si regulat pentru a nu trada emotia, pentru a nu incepe sa urle de fericire si sa rada zgomotos. Doua voci ce se intreaba un ape alta: cum se zambeste correct? Cum se fac balonasele de sapun? Cum se tricoteaza dragostea? Cum se culeg stelele?...
Mainile tale se infig si mai tare in lemn, zapada se inroseste si tu incepi sa simti iar emotia. Cat contrast… Unde a fost pana acum?...
Un cuplu zgomotos se opreste si ea se repede sa curete banca de zapada pentru a se aseza. Cu un zambet nervos te rdici si le spui ca banca e ocupata. Ei se uita ciudat la tine, dau din umeri si trec mai departe la o banca mai departata de tine. Defapt…ce le pasa lor unde se vor aseza? Se ancoreaza de sentimente, de prezent. Tu ai numai o banca, o alee si o amintire…


In seara de dupa prima ninsoare, o adolescenta se plimba prin parc. Are ochii mari si negrii, pistrui si buze disproportionate. Asteapta pe cineva. Se aseaza pe o banca si priveste distrata trecatorii. O batrana ce merge cu pasi marunti de teama sa nu alunece, un tata ce-si zoreste copilul pentru ca se intuneca si trebuie sa ajunga la cina, un cuplu (cata euforie!)…cei doi se indreapta spre o banca. Din partea opusa, o femeie frumoasa, cam de 30 de ani, atragator de eleganta si asortata se ridica grabita de pe banca si se indreapata spre indragostiti. Le explica ca banca e ocupata.
Adolescenta se mira. E acolo de ceva timp si doamna nu a dat niciun semn ca ar astepta pe cineva.


E una din cele mai friguroase zile ale anului. O femeie isi duce copiii in parc desi ar prefera sa fie Acasa, in patura, cu o cana de ceai fierbinte si poate ascultand Tchaikovsky. Are ochii mari si negrii, pistrui stersi, par ce incepe sa albeasca si buze disproportionate.
Baiatul cel mare alearga inainte, face bulgari si isi fugareste surioara. Aceasta tipa, se ascunde dupa copaci si rade…poate pana la urma femeia prefera sunetele rasului ei in locul muzicii de Acasa…
Bulgari zboara, se zdrobesc de copaci sau se agata in parul fetitei…pana la unul care indrazneste sa aterizeze pe superbul palton al unei batrane de pe o banca;
Femeia se grabeste sa-si ceara scuze, isi cheama baiatul, il zguduie putin si-i porunceste sa ceara doamnei iertare.
Batrana priveste scena distrata, isi scutura paltonul, se ridica si cu un zambet nervos le spune unor indragostiti ce treceau pe langa ele: “Banca aia e ocupata…”
Doi ochi negrii si mari clipesc uimiti zgariind amintiri, rascolind un trecut de adolescenta…