Clipă

     Îşi găseşte repede zâmbetul pentru poze, l-a văzut la atâtea fete, l-a încercat şi ea de câteva ori. Îşi înclină capul spre persoana mică de lângă ea şi zâmbeşte de parcă ar avea de ce. Şi totul ar trebui să se rezume la un blitz, apoi ele să se desprindă şi să continue să vorbească despre lucruri mărunte, ce în minutul respectiv sunt atât de importante.
     Dar nu, ele sunt tot în faţa aparatului, un Nikon uriaş, al cărui obiectiv îl simte în pupilă, în minte, unde se contopeşte violent cu o voce ce repetă de dimineaţă acelaşi refren: “She’s got the Jack!” . Şi vocile parcă se sting, paşii din jur încetinesc, zâmbetul fotografului împietreşte şi lobul ei temporal zvâcneşte puternic, debutează durerea, îşi descleştează degetele, singurele pe care îşi permite să le mişte ca să nu strice fotografia, piaptănă o clipă vântul cu ele şi astfel aranjată, adierea mai stăruie puţin căci degetele ei sunt atât de albe şi fine, apoi trece încet-încet mai departe, în ritmul celorlaţi care abia se mişcă, amplu, în reluare.
     Şi toată liniştea i se pare normală, e complementară cu durerea şi zgomotul din capul ei, îşi strânge pumnul la loc, îşi păstrează zâmbetul şi… leşină.
     Deodată toţi vorbesc iar repede şi tare, râsetele sunt stridente şi paşii grăbiţi iar blitzul porneşte puternic şi alb prin întuneric pentru a surprinde o persoană mică, speriată, lângă prietena ei în cădere.

De dragul traditiei

Campusul de anul acesta nu m-a atins atat de tare. Banuiesc ca pur si simplu nu poti rani ceva deja distrus.

T-G

Ploaia asta e caldă. E aşa cum îi place lui să fie. Probabil de asta nu îl deranjează, deşi fiecare centimetru din el e ud, deşi hainele s-au lipit de piele. Aleargă de parcă ar depinde de asta, de parcă numai alergând va putea inspira aerul şi nu apa. Nu vede, simte. Simte picăturile pe faţă, şiroaiele pe corp, iar singurul lucru care îi trece prin minte este că aşa trebuia să fie.
Copil fiind, îşi spunea uneori: mă voi căsători cu noaptea. Curând însă a descoperit-o efemeră; deşi frumoasă, dispărea în zori. Îl îmbrăţişa cu întuneric şi îi descoperea minuni, dar în acelaşi timp îmbrăţişa alte milioane de corpuri şi şoptea altor urechi fără somn.
Aşa că a spus: mă voi căsători cu ploaia. Dar ploaia sărută alte mii de buze. Picături curate se rostogolesc pe alte mâini, adună praf de pe trupuri şi suflete, cântă în geamul celor ce ascultă, cu ritmuri revigorante sau deprimante-după cum inima dirijează.
Aşa că nu. Toate sunt amante. Şi vede apoi chipuri, ce se schimbă de fiecare dată când pantoful lui loveşte noroiul sau bălţile, de fiecare dată când picăturile groase maronii sunt aruncate pe pantalonii lui şi spălate apoi de aceeaşi ploaie.
Chipuri de femei, de fete, de copile. De fete vulgare, cu buze roşii şi cuvinte triviale, cu gesturi gândite şi priviri teatrale, cu râs zgomotos şi sentimente înnăbuăşite.
De femei copile, cu ochi naivi şi zâmbete timide, cu puţine cuvinte şi corpuri firave, cu feţe palide şi gesturi discrete.
Toate sunt amante. Toate sunt la fel.
Şi totuşi ea e “ea” pentru el şi “una” pentru altul. E neînţeleasă, deosebită pentru el şi proastă, ştearsă pentru celălalt.
Şi totuşi, picăturile se preling pe un pumn strâns şi nu pe două mâini împreunate.


Până când va înceta să mai alerge şi se va întoarce acasă.
Până când ploaia va înceta şi va rămâne ud în ochii lumii.
Până când va cădea, singur, în noroi.

Utopie

Nu intelegi de ce ti-a luat atat de mult sa te intorci aici.
Defapt Acasa avea sens: nu ai nevoie de unghii care sa zgarie si sa rascoleasca trecutul. Dar acum totul e confuz: de ce nu ai venit, daca numai aici mai exista stropul tau de realitate?
Stai nemiscata in mijlocul aleii si nu vezi nici un ochi mirat, nici o buza arcuita ironic…ci doar o banca.
O banca goala, proaspat acoperita de zapada. O banca goala, dar pe care de atatea ori au stat doi…copii. O banca goala pentru ceialalti…dar atat de vie pentru tine…
Si nu indraznesti sa te asezi pe ea. O alegi pe cea opusa. Uiti ca sunt personae care te privesc si tu nu stai nici picior peste picior, nici cu spatele drept, nici cu ambele picioare inclinate si aranjate in acelasi sens, avand directia continua axei corpului si nici cu mainile frumos aranjate in poala sau peste poseta…
Mainile si-au pierdut aspectul fin si catifelat in momentul in care le-ai cufundat in zapada, disperata sa simti ceva rece, ceva real…disperata sa ajungi la lemn, sa il strangi tare ca sa nu incepi sa plangi.
Nu mai auzi decat doua voci stapanite, ce vorbesc incet si regulat pentru a nu trada emotia, pentru a nu incepe sa urle de fericire si sa rada zgomotos. Doua voci ce se intreaba un ape alta: cum se zambeste correct? Cum se fac balonasele de sapun? Cum se tricoteaza dragostea? Cum se culeg stelele?...
Mainile tale se infig si mai tare in lemn, zapada se inroseste si tu incepi sa simti iar emotia. Cat contrast… Unde a fost pana acum?...
Un cuplu zgomotos se opreste si ea se repede sa curete banca de zapada pentru a se aseza. Cu un zambet nervos te rdici si le spui ca banca e ocupata. Ei se uita ciudat la tine, dau din umeri si trec mai departe la o banca mai departata de tine. Defapt…ce le pasa lor unde se vor aseza? Se ancoreaza de sentimente, de prezent. Tu ai numai o banca, o alee si o amintire…


In seara de dupa prima ninsoare, o adolescenta se plimba prin parc. Are ochii mari si negrii, pistrui si buze disproportionate. Asteapta pe cineva. Se aseaza pe o banca si priveste distrata trecatorii. O batrana ce merge cu pasi marunti de teama sa nu alunece, un tata ce-si zoreste copilul pentru ca se intuneca si trebuie sa ajunga la cina, un cuplu (cata euforie!)…cei doi se indreapta spre o banca. Din partea opusa, o femeie frumoasa, cam de 30 de ani, atragator de eleganta si asortata se ridica grabita de pe banca si se indreapata spre indragostiti. Le explica ca banca e ocupata.
Adolescenta se mira. E acolo de ceva timp si doamna nu a dat niciun semn ca ar astepta pe cineva.


E una din cele mai friguroase zile ale anului. O femeie isi duce copiii in parc desi ar prefera sa fie Acasa, in patura, cu o cana de ceai fierbinte si poate ascultand Tchaikovsky. Are ochii mari si negrii, pistrui stersi, par ce incepe sa albeasca si buze disproportionate.
Baiatul cel mare alearga inainte, face bulgari si isi fugareste surioara. Aceasta tipa, se ascunde dupa copaci si rade…poate pana la urma femeia prefera sunetele rasului ei in locul muzicii de Acasa…
Bulgari zboara, se zdrobesc de copaci sau se agata in parul fetitei…pana la unul care indrazneste sa aterizeze pe superbul palton al unei batrane de pe o banca;
Femeia se grabeste sa-si ceara scuze, isi cheama baiatul, il zguduie putin si-i porunceste sa ceara doamnei iertare.
Batrana priveste scena distrata, isi scutura paltonul, se ridica si cu un zambet nervos le spune unor indragostiti ce treceau pe langa ele: “Banca aia e ocupata…”
Doi ochi negrii si mari clipesc uimiti zgariind amintiri, rascolind un trecut de adolescenta…

La ce se rezuma tot.

Dupa ce cautam trenul nostru si ascultam o cearta intre persoanele nemultumite de faptul ca pe tren nu scrie “Iasi-Bacau” ci “Iasi-Pascani” urcam in sfarsit in tren. Abia astept sa stau jos.

Isa isi pune castile in urechi si in compartiment mai intra o bunica. Clar. Nu-mi ramane altceva de facut decat sa pun mana si sa citesc.

O alta bunicuta se aseaza langa mine in asa fel incat nu pot vedea decat ca are pielea moale si alba-oraseanca- si o barbie dubla. Cele doua femei incep ceva ce dimineata eu nu am avut curajul sa incep (de asta sunt eu aia introvertita):o conversatie.

Ajung la partea in care Paul “prinde o misune pe cinste”. Iar gandurile lui se impletesc violent cu franturi de dialog.

Controlori necinstiti. Calatori necinstiti. Inselaciuni. Paul pazeste un depozit de mancare dintr-un sat bombardat. Ceausescu. Gresala lui Ceausescu. Meritul lui Ceausescu. Basescu. Paul mananca acum bine dupa atata timp. Basescu. Ce a spus X despre Basescu la Y emisiune (ciudat, stiu amandoua…eu nu stiam asta). Copii. Gineri. Paul si Kat gasesc 2 purcei (lucru incredibil intr-un sat pustiit). Ginerele taximetrist. Credincioasa ghinionista. Nepoata din clasa a8a. Tinerii stricati de sistem. Nepoata care si-a taiat blugii. Casa in care gateau soldatii e bombardata. Zacusca. Bucataria de vara. Reteta….Paul…

Prima femeie, cu tenul ce tradeaza apartenenta la etnia rroma ridica tonul, gesticuleaza, isi misca excesiv buzele curbate in jos dezvelindu-si dintii galbeni, falsi. Intamplare sau nu, e asortata: fusta neagra cu floricele albe, batic alb (mai bine zis, care a fost alb) cu floricele negre,cercei cu floricele…Bluza e derutanta…prea subtire, prea mulata: i se vad sanii ofiliti sprijiniti de burta proeminenta. Si-i loveste des cu mainile si isi misca picioarele descaltate in mod copilaresc.

Paul nu mai face nimic...ma chinui de ceva timp la doua pagini si jumatate.

Pana la urma iau exemplul Isei si-mi scot castile: sigur Tudor si ceilalti isi vor face treaba si ma vor deconecta putin.

(undeva dupa Pascani femeia se incalta si iese salutand. Paul moare pentru a cine stie cata oara in acest tren)

Excursia:)

Pe scurt, excursia a fost chiar reusita (au fost si niste peripetii dar alea is destul de lungi si neimporatante:-")
Am descoperit avantajul de a merge cu Iza la cumparaturi, de a trece strada cu ea si etc etc:-":)). Serios, e indispensabila:>


Freza de excursie:">



Aici un lucru mai putin laudabil. Poza asta are, cum ziceam noi, o explicatie care serveste la fel de bine si ca scuza: Romania.
De ajuns, deja dureaza prea mult. Vacanta placuta in continuare:-s