Mai sunt câţiva metri.
Te simţi rece ca în ziua când ai intrat pentru prima dată în apa. Erai speriată dar în acelaşi timp emoţionată şi nerăbdătoare. Atunci tatăl tău te ţinea de mână. Acum nimeni nu-ţi spune cum ar trebui să te comporţi: să coteşti rapid pe altă stradă sau să continui să mergi ca şi cum el ar fi un simplu trecător? Să-l priveşti în ochi sau să te uiţi distrată în altă parte şi să rămâi cu întrebarea daca te-a privit sau nu?
Prea dificil. Ai vrea pur şi simplu să dispari, să nu fi nevoită să iei niciuna dintre aceste decizii, să intrii în pământ.
Asta pentru câteva secunde.
Deodată te cuprinde dorinţa de a trece pe lângă el, de a te face observată şi pe măsură ce se apropie încetezi să te mai simţi rece. Totul se întoarce la 180 de grade şi cineva te apropie la doar câţiva centimetri de un foc. Îi simţi căldura pe faţă, în tot corpul şi lupţi pentru a te îndepărta de flacără dar imediat picioarele îţi sunt injectate cu...ceva. Se înmoaie.
Asta e...Îţi aţinteşti resemnată ochii în pământ. Nu vrei să-i întâlneşti privirea şi să te înroşeşti sau să te ciocneşti într-un trecător grăbit. Atunci cum explici că ţi-ai ridicat ochii spre el? Nu poţi explica. Nici tu nu înţelegi.
El îţi zâmbeşte.
Zâmbetul lui fermecător înţeapă sutele de coconi din stomacul tău dezlănţuind coloratul zbor al fluturilor jucăuşi. Râzi în sinea ta, zâmbind involuntar celor din jur...
Ok...ce a fost asta?
Păi...cred că te-ai îndrăgostit...
