Need it..:)

Am timp un an întreg să mă prefac că sunt matură...de Craciun, lăsaţi-mă să fiu eu - lăsaţi-mă să fiu copil...

Could you?

Azi a fost ciudat...am stat in autogara si am inghetat...tare...chiar tare...si cu ocazia asta mi-am amintit de niste lucruri ce merita povestite:)
In viata intalnesti oameni mari si oameni care vor ajunge mari.Sau oameni ce vor ramane anonimi desi sunt niste persoane exceptionale. Si mai sunt copiii care sunt mari prin excelenta, desi mititei, dar care au o inima si un caracter ce ar trebui sa ne dea noua de gandit.
Anul acesta eram la un campus, eu fiind animator(adica aveam grija de copii impreuna cu alti tineri) si am stabilit sa mergem la padure.A fost cea mai groaznica saptamana din punctul de vedere al vremii din toata vara...si cum ne asteptam...a plouat.Noi, animatorii stiam ca daca ploua pica planul asa ca nu ne-am pregatit deloc....si ne-am trezit cu niste copii mai entuziasti ca de obicei, cu pachetelul pregatit, pentru ca ei sunt mereu cei optimisti si fara griji, carora nici nu le-a trecut prin cap cuvantul "anulat" si care ne-au convins si pe noi ca vremea e buna. Asa ca ne-am pomenit in drumul spre padure.
Acum apare copilul despre care voiam sa scriu. O fetita in clasa a 4a, cred ca una dintre cele mai sarguincioase si constiincioase din cate cunosc si pe deasupra una dintre cele mai sarace. Eu de mult o remarcasem. Era data la o parte si, chiar de suna a spot publicitar la nu stiu ce, niciodata nu am vazut-o fara zambetul pe buze. Fetita asta, care de multe ori se imbraca din pomana, a venit la mine si mi-a spus ca stie ca animatorii nu au pachet si mi-a bagat in buzunar 1 leu "sa-mi cumpar ceva". Nu stiu daca in naivitatea ei isi dadea seama ca la 1 leu nu gasesti mare lucru dar stiu ca pentru ea, banii aceia erau multi. Si ea mi i-a dat mie. Ceea ce m-a facut sa ma intreb daca eu as fi facut acelasi lucru.
Sincer am ramas masca. In caz ca va intrebati, desi cred ca e evident, nu i-am luat. Atunci am vazut un copil mare, cu o inima mai mare decat ii permitea situatia si poate chiar mama ei...stiu ca sunt parinti ce si-ar bate copilul pentru asta.
Bun...nu cred ca e ceva nou pentru voi:-? dar am scris si eu...cu toata mintea mea inghetata...si pc-ul strain...mi-e dor de voi, copii:)

Mulţumesc:)

Nu e plagiatură Mădă...eu am de mulţumit serios:D
În fiecare an am aşteptat ziua mea cu groază. Pur şi simplu e prea multă atenţie şi prea multe propoziţii ce includ cuvântul "sărbătorita". A, şi mai e şi munca de convingere: după ce că trăim în aceeaşi casă şi mă poate vedea toată ziua, mătuşa mea se alintă pe lângă mine toată seara de 9 pentru că ea "trebuie să fie prima care îmi urează <la mulţi ani!>".
Încă nu-mi pot explica de ce, dar anul acesta a fost prea tare. Ţin să adaug că a doua zi aveam teză şi am fost sigură că avea să fie stresant...dar sa dovedit a fi....fain:D
Aşa că mulţumesc tuturor celor ce mi-au făcut ziua mai specială printr-o urare, un mesaj, un "la mulţi ani", o glumă, o melodie, o încurajare, un 10:-" şi chiar printr-o îngheţată (în sfârşit voi putea spune că e vina mamei dacă răcesc) . Deci mulţumesc.
Şi da, am împlinit 17 ani...miraţi-vă>:P îs mare....8-|

Too close to find it

Cel mai tare urăsc momentele lipsite de inspiraţie. Uite, e miezul nopţii şi eu m-am gandit toată ziua că ar trebui să scriu ceva şi mi-au trecut prin cap zeci de idei, una mai mediocră şi mai proastă decât alta. Adică, de ce nu putem pur şi simplu să invocăm inspiraţia şi ea să se coboare uşurel deasupra noastră şi să nu ne mai trăzneasca în cele mai nepotrivite momente?
Îmi vin idei zile întregi şi sunt foarte mulţumită şi nerăbdătoare să pun mâna pe un creion şi să desenez ce-mi trece prin cap. Gasesc o oră liberă, pun mâna pe planşă şi eventual îmi procur o lanternă să caut disperată o imagine în mintea mea dezordonată, încâlcită şi extrem de sinuoasă.
Puţin revoltată, am tras inspiraţia de păr pentru ca să scriu asta iar unicul motiv pentru care s-a lăsat trasă de par este pentru că am scris despre ea...sper ca data viitoare să cădem la învoială asupra unui subiect mai interesant.

Responsabilitate

"Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat"[Gen 3,12] Mai pe scurt, "E vina ei...eu nu am vrut".
Asemenea lui, şi nouă ne este teama uneori să ne asumăm responsabilitatea. Trebuie să ai ceva curaj să spui "Ai dreptate...e vina mea..."şi poate un "Iarta-mă" pe lângă.
Dar avem prea mult orgoliu să o facem iar când ne înfrângem orgoliul, în puţin timp, dacă nu o fac alţii pentru noi, ajungem la concluzia că "Am fost un fraier, puteam să mă scot... ".Puţin curaj şi demnitate...pentru a apăra un prieten sau pentru a salva un frate, pentru a nu cădea dintr-o eschivare in alta, apoi în minciuni şi a ajunge întrun stadiu în care să nu te mai recunosti, cu sufletul si conştiinţa avansat degradate...nu e mult, poate e greu...dar lucrurile bune nu se obţin usor...

Este unul dintre multele lucruri la care vă puteţi gândi când vedeţi desenul acesta. Desigur aţi putea crede că "Silvia are ceva cu nudurile" sau "Desenul nu e prea sexy pentru ca Evei nu i se vede nimic", păreri pe care le-am auzit...nimeni nu vă opreşte...dar pe lângă, încercaţi să strecuraţi şi puţin de...

Michelangelo era conştient de multe lucruri...printre ele, de faptul că avea o "terribilita" care punea pe jar multe persoane din jurul lui, iar un alt lucru ar fi faptul că era urât.
Într-adevăr, el nu era "corect modelat" şi poate acest lucru a contribuit, chiar dacă într-o mică măsură , la îndeplinirea dorinţei lui arzătoare de a lăsa omenirii idealuri pământeşti în sculptura şi pictura lui.
Câţi dintre noi când îi auzim numele ne gândim la un chip slut în locul desăvârşitei opere ce a lăsat o în urmă?
Cred că imaginaţia şi talentul umplu goluri, perfecţionează şi absorb tot ce e defect în om. Sunt pur şi simplu picaturile ce fac diferenţa!

Hard to say...

Bun...deci eu pictez o planşă...nu-mi amintesc exact ce am vrut sa redau...doar ca eram extrem de fericită şi a iesit ce vedeţi şi voi...
Reluând, eu pictez...şi curioasă din fire ( :D) pornesc in căutare de impresii descoperind un fapt pe care psihologii îl pot demonstra şi enunţa foarte bine...
Iata despre ce e vorba : iau planşa, merg la mama şi o întreb ce vede ea în aceasta imagine...mama se uită...şi zice "e ca o lavă, nu? este eruperea unui vulcan". O întreb şi pe sora mea, care după ce se uită poate prea atent la imagine afirma că este vorba de valurile unei mări, poate în lumina asfinţitului. Îi vine rândul fratelui meu, care evident sub influenţa desenelor animate în exces zâmbeşte spunând că am reprezentat magia...toate astea se încheie cu părerea promtă a tatălui meu ce e convins că are în faţa un model de covor...

it's more than beautiful...and it's for you...

lightning:X:X

"Nu există întuneric...exista doar absenţa luminii..."

it will burn

"Vreau sa-mi amintesc tot...fiecare zambet si privire...fiecare vorba ce mi s-a parut banala...de ce uitam?"

Please hear me...

"Tati...mulţumesc pentru păpusă...e exact aşa cum am dorit-o. Mami mi-a spus că ai cumparat-o tu înainte sa te pună oamenii în cutia asta mare şi să te îmbrace frumos pentru ca să te culci acolo...Ea mi-a spus un secret pe care fraţii mei mai mari nu-l ştiu...cred că de asta plang...ei nu ştiu înca...dar eu ştiu.
Mami a zis că ai plecat undeva departe, unde ai mulţi prieteni şi că poţi să mă vezi in fiecare zi. Acum am înţeles că acolo ai de toate, poţi chiar să mănânci ciocolată de aceea, scumpă...
Dar ceilalţi nu au aflat...şi tot plâng...

Dar oare mama de ce plânge?...Ea ştie..." (true story..)